Vicepremierul Dan Barna (USR PLUS) regretă că vaccinarea nu este obligatorie

Vicepremierul Dan Barna (USR PLUS) și-a exprimat, marți seara, la un post TV, regretul că vaccinarea nu este obligatorie în România, spunând că susține măsurile restrictive pentru cei care refuză să se vaccineze.

Invitat, marți, în cadrul unei emisiuni la postul B1TV, vicepremierul Barna a declarat că susține orice măsură fermă care să încurajeze vaccinarea.

„În ce priveşte vaccinarea, orice măsură, oricât de fermă este, o susţin cu toată convingerea. Adică eu chiar cred că ar fi trebuit să avem măsuri mult mai ferme în ceea ce înseamnă vaccinarea, în sensul de acces limitat la evenimente, nici măcar pe partea cu teste, ci doar pentru persoane vaccinate, tocmai pentru a încuraja vaccinarea. Pentru că, da, vorbim de perspectiva unui val 4, care vedem ca în multe ţări din lume este deja activ. Vorbim de o tulpină care răspunde la vaccin, şi asta e foarte bine, dar pentru asta trebuie să fii vaccinat. Este mult mai molipsitoare, dacă la vechile tulpini, cea originală şi cea britanică, dintr-o familie de 5, la cea originală se infectau una sau două persoane, la cea britanică erau trei, la aceasta, Delta, la această ultimă tulpină, se infectează 5 din 5”, susține Barna.

Totodată, vicepremierul României și-a exprimat regretul că vaccinarea nu este obligatorie.

„Nu există – şi eu spun din păcate – posibilitatea vaccinării obligatorii, dar e o chestiune pe care o înţeleg şi o respect, dar măsuri ferme prin care vaccinarea să fie încurajată le susţin pentru că e soluţia prin care putem cu toţii să ne asigurăm că nu vom ajunge din nou în situaţiile neplăcute pe care le-am trăit anul trecut”, a subliniat Dan Barna.

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Vicepremierul Dan Barna (USR PLUS) regretă că vaccinarea nu este obligatorie”

  1. Dem(n)crația useriștilor nu mă surprinde. De fapt democrația se vrea ”dictatura gloatei”, prin ”reeducarea” zombilor care stau cu nasul în ecranele tembelizoarelor și a tembelefoanelor.

Comentariile sunt închise.