Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a luat decizia de a anula toate amenzile aplicate pentru nerespectarea restricțiilor în perioada pandemiei, de îndată ce va ajunge la guvernare în urma alegerilor anticipate sau la termen, a anunțat partidul AUR prin intermediul unui comunicat de presă.
„Pentru a nu bloca instanțele de judecată, dar și pentru a veni în sprijinul românilor care au fost amendați în disprețul Constituției și al bunului simț, anunțăm această inițiativă și facem o promisiune fermă: toate amenzile din perioada pandemiei vor fi anulate. Inclusiv ceea ce se întâmplă cu formularul digital de intrare în România, Passenger Locator Form (PLF), este strigător la cer. Statul își bagă nasul nepermis de mult în viețile private ale oamenilor. Condamnăm categoric această ingerință și cerem anularea imediată a formularului care a creat un haos de nedescris, în special în rândul transportatorilor”, a subliniat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR.
„Zeci de mii de amenzi au fost date în mod abuziv de un stat puternic militarizat și inept, iar noi vrem să reparăm această nedreptate. În momentul în care vom prelua frâiele țării – și momentul acela nu este foarte departe – ne angajăm să le anulăm pe toate. Românii să știe că se pot baza pe noi și că vom merge până la capăt. O întrebare însă rămâne fără răspuns: cine mai poate aduce înapoi viețile românilor care s-au sinucis din cauza acestor amenzi uriașe și nedrepte?’”, a declarat deputatul George Simion, co-președinte AUR.
Alianța pentru Unirea Românilor reiterează ferm solicitarea adresată guvernului Ciucă de a pune capăt stării de alertă pe teritoriul României, întrucât aceasta afectează în mod nejustificat o serie de drepturi și libertăți cetățenesti.
- Alegeri prezidențiale în Republica Moldova - 3 noiembrie 2024
- Patriarhul României, mesaj de compasiune și solidaritate cu poporul sârb, după tragicul accident de la Novi Sad - 2 noiembrie 2024
- Tragedie în Serbia. Cel puțin 14 oameni au murit, după ce acoperișul unei gări din Novi Sad s-a prăbușit - 2 noiembrie 2024