O fată de 12 ani a încercat să se sinucidă după ce psihologul școlii a făcut-o să creadă că e băiat, i-a dat un nume bărbătesc și i-a încurajat pe ceilalți elevi să i se adreseze cu numele nou

Un caz similar cu cel despre care am scris în urmă cu trei zile când mama unei fete de 11 ani a dat în judecată districtul școlar spunând că „două profesoare i-au manipulat fiica făcând-o să creadă că este băiat transgender și i-au dat sfaturi despre cum să-și lege sânii” se întâmplă în Florida.

Este vorba despre o fată de 12 ani care a fost consiliată săptămânal, timp de luni de zile, de psihologul școlii unde învață, fără ca părinții să fie informați, în legătură cu identitatea sa de gen. S-a ajuns până acolo încât psihologul a convins-o că e băiat, i-a dat un nume de băiat și i-a încurajat pe ceilalți elevi și pe cei din personalul școlii să i se adreseze cu noul nume.

Presiunea la care a fost supusă fata, a făcut-o să aibă două tentative de sinucidere, chiar în incinta școlii, în cursul lunii ianuarie.

Psihologul școlii a declarat că nu a informat părinții fetei despre problemele ei de identitate și despre ședințele săptămânale pe care le avea cu aceasta pentru că tatăl fetei e catolic.

Tatăl a spus că situația este un „coșmar” și a acuzat psihologul școlii că a invocat convingerile sale religioase drept motivul pentru care fiica sa, a cărei identitate este protejată din cauza vârstei, nu a vrut ca părinții ei să știe despre presupusa ei criză de identitate.

„M-am simțit jignit pentru că motivul invocat de psiholog nu are nicio legătură cu realitatea. Nici măcar nu știu dacă ne înțelege credința. Modul în care a acționat demonstrează că nu o cunoaște. Credința noastră este una a iubirii necondiționate pentru copiii noștri.”

Avocatul Vernadette Broyles, care reprezintă familia, a declarat că procesul urmărește „apărarea drepturilor părinților de a-și putea crește și educa copiii în conformitate cu credința lor și fără interferența oficialilor guvernamentali”.

„Este o decizie serioasă în legătură cu sănătatea mintală pe care personalul școlii nu este calificat, nu este competent și nu este autorizat să o ia. Părinții trebuie să fie implicați în aceste decizii importante.”

Cu toate acestea, un psiholog din Jacksonville a declarat pentru presă că confidențialitatea unui copil este protejată până când acțiunile acestuia „prezintă pericolul de a se răni pe sine sau pe alții”. În acel moment părinții sau tutorele trebuie anunțați.

Un reprezentant al districtului școlar a declarat postului de televiziune local că încă nu au luat la cunoștință despre demararea procesului, adăugând: „Am efectuat o anchetă în legătură cu acuzațiile aduse și credem că acestea nu se confirmă.

Au fost dați în judecată directorul districtului școlar, directorul, directorul adjunct și psihologul școlii unde învață fata.

Sursa: Daily Mail

Dragoș Doran

About Dragoș Doran

Alături de Dreapta creștină și de Rost încă de la începuturi. Scriu de plăcere.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost