Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român

Clopotele bisericilor ortodoxe din Patriarhia Română vor fi trase, joi, 2 iunie 2022, la ora 12.00,  în semn de veșnică pomenire, de prețuire și recunoştinţă pentru eroii care s-au jertfit pentru popor, credinţă şi ţară, informează Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Pomenirea eroilor români la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 și consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001, când această zi a fost proclamată Sărbătoare Națională Bisericească, notează Ziarul Lumina.

Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Domnului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Reamintim că la fiecare Sfântă Liturghie săvârșită în bisericile ortodoxe sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.

Prin credința, curajul și jertfa lor, eroii români au contribuit la consolidarea conștiinței și demnităţii naționale, afirmate concret prin dobândirea independenței, realizarea unităţii statului și apărarea constantă a libertăţii în istoria poporului nostru.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român”

  1. Dzeu sa ii ierte si sa ii odihneasca , acolo unde sunt si sa ne ierte pe noi pentru ceea ce traim si ceea ce vom trai in curand prin ” lasitatea si egocentrismul ” nostru material actual si minciuna in care traim : ca persoana , ca familie , ca popor . Doamne ajuta si ne indruma in adevar.

Comentariile sunt închise.