Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu, fiica partizanului Toma Arnăuţoiu: Tata a refuzat să înlocuiască patriotismul, credinţa şi dreptatea cu oportunismul, ambiguitatea şi prefăcătoria

Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu, acum violonistă cu renume, a aflat doar după 1989 că este fiica partizanului  anticomunist Toma Arnăuţoiu.

Într-un interviu acordat pentru Adevărul, fiica lui Toma Arnăuţoiu face mărturisiri dureroase despre lungul drum spre aflarea adevărului despre familia sa. Întrebată fiind cum l-ar descrie pe Toma Arnăuţoiu, Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu a răspuns:

„Toma Arnăuţoiu a fost un om care şi-a ales din convingere cariera de ofiţer, a luptat cu curaj pe front şi s-a simţit profund nedreptăţit, după instaurarea regimului comunist, când a fost înlăturat din armată, ca de altfel mulţi ofiţeri bine pregătiţi, care îşi dovediseră pe front curajul. De altfel, înlăturarea pe criterii politice a celor care nu şi-au declarat public apartenenţa la ideologia comunistă sau proveneau din categorii sociale incriminate de noul regim, chiaburii, adică ţăranii harnici care aveau mici proprietăţi, sau burghezii, au decimat societatea românească, marginalizându-i sau trimiţându-i în închisori şi lagăre pe cei pregătiţi profesional şi oneşti.

Cred că Toma Arnăuţoiu avea o educaţie în care patriotismul, credinţa şi dreptatea erau elemente definitorii pe care a refuzat să le înlocuiască cu oportunismul, ambiguitatea şi prefăcătoria, pentru a supravieţui într-o orânduire instalată prin presiune şi violenţă”.

Trecutul, aflat de la oameni, nu din documente

„Am aflat după Revoluţie. Am fost la Câmpulung, la leagănul de copii de unde am fost înfiată, crezând că pot să găsesc în arhiva leagănului documente referitoare la aducerea mea aici. Ei nu aveau niciun fel de arhivă şi, după o lungă discuţie, o persoană binevoitoare m-a îndreptat către cea care fusese o lungă perioadă directoarea leagănului şi care nu se pensionase de mult timp. Iar aceasta, după ce şi-a adus aminte cum am fost adusă la leagăn, însoţită de o femeie ofiţer de la Securitate, care a prezentat un document în care erau menţionate numele părinţilor mei şi care cerea imperativ să fiu primită aici, m-a îndreptat la rândul ei spre preotul Ilie Dragomirescu, care era văr primar cu tatăl meu. În oraş a circulat zvonul că fusese condamnat la închisoare pentru că mă botezase, lucru inexact. Dar fiind în contact cu tata şi ajutându-i pe cei din grupul de la Nucşoara a aflat chiar de la tata când m-am născut. (…)

N-a fost uşor să obţin confirmarea oficială din documente, nu tocmai accesibile în 1990. În schimb, am avut bucuria de a-i întâlni pe sora şi pe singurul frate al tatălui care mai era în viaţă, pe sătenii din Nucşoara care supravieţuiseră anilor de închisoare şi prigoanei la care au fost supuşi, şi ulterior  pe două surori ale mamei mele, care trăiau în Moldova”.

Fiica lui Toma Arnăuţoiu spune că regretă că unii supravieţuitori ai prigoanei ce a urmat la Nucşoara au fost prinşi şi au fost executaţi sau au murit în detenţie şi nu au apucat decretul din 1964 prin care ar fi fost poate eliberaţi.

„Mă doare, desigur, că i-am descoperit doar din documentele anchetei şi ale Securităţii. Mă gândesc adesea la mama mea, Maria Plop, care a supravieţuit nouă ierni pe munte, ca apoi să fie aruncată şi să moară în închisoare. Ce trebuie să fi fost în sufletul ei, să nu ştie ce s-a întâmplat cu copilul de care a fost despărţită şi care a fost dus la un leagăn, fără consimţământul său… Sunt mâhnită şi că au trebuit să treacă atâţia ani pentru ca povestea acestor oameni din zona Nucşoarei, care s-au opus comunismului, să fie cât de cât cunoscută”.

Inerviul integral este disponibil aici.