Dreptul UE, prioritar față de legile naționale? Răspunsul avocatului Gheorghe Piperea

Este dreptul UE prioritar față de Constituția României, așa cum se vehiculează în ultima perioadă? Avea Comisia Europeană competența să ne cumpere vaccinuri și să dicteze politica noastră sanitară? Are Comisia Europeană competența să se implice în politica energetică a României?

Acestea reprezintă o parte din întrebările la care a răspuns avocatul Gheorghe Piperea, prezent, marți, la dezbaterea „România. Țară eșuată?”, organizată de AUR la Camera Deputaţilor.

Potrivit avocatului Piperea, în ceea ce privește primatul dreptului european există o mare neînțelegere.

„Dreptul UE este prioritar față de legile interne, dar dacă cineva se uită pe articolul 148 din Constituție vede că acolo este vorba despre două limitări. Este vorba despre legile interne, nu și despre Constituție, și este vorba despre un primat al UE în condițiile Tratatului de aderare”, a explicat avocatul Gheorghe Piperea.

Referitor la Tratatul de funcționare UE, trebuie remarcat că tot edificiul juridic al UE se bazează pe principiul subsidiarității, spune avocatul Piperea. Acest lucru înseamnă că „dacă o țară sau o regiune este mai în măsură să se ocupe de problemele țării sau comunitatii respective, atunci UE nu are competențe acolo”.

Prin urmare, subliniază Gheorghe Piperea, CE nu avea competențe să cumpere miliarde de doze de vaccin pentru statele membre și nici să se ocupe de politica sanitară a României.

„Comisia Europeană și-a luat și alte competențe care nu-i aparțin, cum ar fi politica energetică a fiecărei țări în parte, motiv pentru care s-a facut recomandarea de a reduce cu 15 % consumul de gaz. România a transformat această recomandare în obligație”, spune Gheorghe Piperea.

În ceea ce privește legile justiției, avocatul Piperea consideră că problema Justiției nu este neapărat o dependență de politică.

„Problema Justiției noastre nu este neapărat o dependență de politică. Problema Justiției este o dependență de o tehnocrație greșit înțeleasă.

Problema Justiției este dependența de ong-crație, cum se spune în ultima vreme în limbajul jurnalistic european. Este vorba despre acea parte a societății civile, care de fapt este o societate în civil, și care impune toate trendurile posibile, care impune inclusiv Curții Drepturilor Europene să consacre un așa numit „drept la moarte””, a spus avocatul Gheorghe Piperea.

Pe același subiect:

Claudiu Târziu (AUR): Statul român nu mai este un stat al românilor, este un stat căpuşat şi mobilat de o mafie transpartinică

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost