Statul național, familia și libertatea sunt astăzi sub atac, iar patrioții europeni trebuie să lupte cu ideologia și, până la urmă, vor câștiga această bătălie, a spus, sâmbătă, în cadrul conferinței „Acea Europă în care credem”, Carlo Fidanza, liderul delegației Fratelli în Parlamentul European.
„Am avut o mare victorie electorală, care a fost un simbol nu doar pentru milioane de italieni, dar și pentru alți patrioți europeni. A fost vorba nu doar despre o victorie electorală a Giorgiei Meloni, care este conservatoare, a fost și ceva în plus de atât, pentru că venim după o lungă perioadă de democrație suspendată, unde restricțiile impuse de UE erau luate imediat în Italia.
Pe 5 septembrie am avut o victorie a poporului, care și-a impus suveranitatea și și-a impus aleșii și guvernul. Aceasta a fost victoria dreptei împotriva stângii, a fost victoria poporului, dar cu siguranță a fost și victoria unui model cultural”, a spus Carlo Fidanza.
Europa a valorilor
„Noi credem într-o Europă a valorilor naționale. Europa are o civilizație mult mai veche față de momentul în care a luat naștere această Uniune Europenă birocrată și financiară.
Însă, Europa nu trebuie să fie un consiliu de administrație care se reunește să ia anumite decizii sau un club exclusivist, Europa trebuie să fie locul politic care pune în practică visurile cetățenilor europeni.
Trebuie să fim puternici, să fim mândri de identitatea noastră, de istoria noastră, de tradițiile noastre, de rădăcinile noastre istorice, culturale și religioase.
Statul național este sub atac, familia este sub atac, libertatea individului este sub atac și noi trebuie să ne opunem acestei ideologii cu toată puterea”, a îndemnat Carlo Fidanza.
Europa a familiei
Nu în ultimul rând, reprezentantul Fratelli d’Italia a adus în discuție problema natalității, cu care se confruntă și Italia, nu doar România.
„Trebuie să fie o Europă a familiei, pentru că astăzi suntem într-o glaciațiune demografică, trebuie să construim instrumente astfel încât cetățenii trebuie să creadă în natalitate, în familie, să facă copii, pentru că acesta este viitorul nostru, nu doar cultural, ci și economic
Trebuie să investim în natalitate și în familie.
Acum câteva zile, Ron deSantis, sărbătorind victoria (la alegerile din America- n.red) a spus: suntem pentru educație, dar împotriva îndoctrinării. Este o diferență fundamentală!
Vrem să ne educăm copiii, dar nu vrem să-I îndoctrinăm. În schimb, UE vrea să-I îndoctrineze”, a explicat Carlo Fidanza.
Potrivit acestuia, nu trebuie să facă Bruxelles ceea ce se poate face mai bine la București sau la Roma.
„Până la urmă, va câștiga libertatea. Până la umă, va câștiga identitatea. Patrioții europeni vor câștiga!”, a concluzionat Carlo Fidanza.
Pe același subiect:
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024