Barometrul vieții religioase, 2022. Peste 91% dintre români CRED în Dumnezeu. Biserica, Armata și Academia Română, în topul instituțiilor în care românii au încredere

Peste 91% dintre români, mai exact 91,6 %, cred în Dumnezeu, potrivit Barometrului Vieții Religioase, ediția 2022.

Cercetarea a fost realizată de Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu” (ISPRI) și Centrul de Cercetări Sociologice LARICS.

Procentul românilor care își declară credința în Dumnezeu a înregistrat o ușoară creștere față de 2021, când la întrebarea privind credința au răspuns afirmativ 89,8% dintre participanții la sondaj.

Potrivit Barometrului 2022, aproape 70% dintre români sunt de acord cu educația religioasă în școli.

TOP instituții în care românii au încredere: Biserica, Armata și Academia Română

Potrivit cercetării, Biserica şi Armata se află în topul instituţiilor în care românii au cea mai mare încredere, alături de Poliţie şi Academia Română.

Astfel, 66,3% dintre români au încredere multă sau foarte multă în Biserică, 61,4% în Armată, 60,2% au încredere în Academia Română.

În general, 87,1% dintre români nu consideră că lucrurile din România se îndreaptă într-o direcție bună.

Mitropolia Basarabiei

Peste 71% dintre persoanele are au răspuns la întrebări consideră că Mitropolia Basarabiei ar putea să fie o legătură puternică între românii de pe cele două maluri ale Prutului. Pe de altă parte, 80% dintre respondenți spun că Mitropolia Basarabiei trebuie sprijinită de autoritățile de la Chișinău, comparativ cu cei care spun că Mitropolia Basarabiei ar trebui sprijinită de statul român.

Barometrul Vieții Religioase 2022 este disponibil aici.

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost