Asistăm la o operațiune clasică de dezinformare și manipulare în scandalul sabotării conductelor Nord Stream

Ăștia ne iau de proști. Și când zic „ăștia” mă refer la statul paralel, la autorități, la mass media corporatistă, toți cei ce vor să ne impună în ce să credem și ce și cum să gândim.

Ultimul exemplu este încercarea de mușamalizare a implicării directe a SUA în aruncarea în aer a conductelor Nord Stream 1 și 2 prin care Rusia exporta gaze naturale în Germania.

Inițial, toată mass media corporatistă și toți agenții de influență au decretat fără drept de apel că Rusia și-a sabotat singură conductele. Chestie complet ilogică. Dar ei veneau cu tot felul de scenarii fanteziste pentru a demonstra acest lucru. Noi am scris imediat după actul de sabotaj că, cel mai probabil, SUA sunt autorul. Era chestie de logică elementară.

Confirmarea a venit exact cu o lună în urmă când Seymour Hersh, un celebru jurnalist de investigații american, a publicat un material bombă care dovedea și explica cu subiect și predicat cum s-a desfășurat operațiunea serviciilor secrete americane prin care conductele Nord Stream 1 și 2 au fost aruncate în aer. Imediat administrația de la Washington a negat categoric acest lucru.

În marea majoritate, mass media corporatistă a ignorat dezvăluirile, nu aveau ei cum să strice apele sponsorilor.

Dar iată că în urmă cu doar câteva zile New York Times, cotidian de stânga american aflat în slujba globaliștilor neomarxiști, a publicat un material în care dezvăluie că în spatele actului de sabotaj s-ar afla un grup anonim pro-ucrainean. Ca o coincidență, informația e imediat confirmată de o investigație separată a presei germane. Ba mai mult, autoritățile germane plusează și anunță că încă din luna ianuarie au percheziționat un vas suspectat că ar fi transportat explozibilul folosit pentru aruncarea în aer a conductelor Nord Stream 1 și 2 și că investighează pentru a afla identitatea autorilor. Normal că autoritățile de la Kiev au negat la fel de categoric ca cele de la Washington implicarea lor în actul de sabotaj.

Deodată, toți cei ce susțineau până acum că rușii și-au sabotat conductele, au trecut aproape de partea cealaltă, dar nu chiar de tot. Da, un grup pro-ucrainean a comis actul de sabotaj, dar nu e vorba de SUA și nici de autoritățile de la Kiev. E vorba de un grup de persoane private care au închiriat un vas, au cumpărat explozibil de la piață, au dat anunț la mica publicitate și au angajat câțiva scafandri și au aruncat în aer gazoductele rusești. Asta se dorește a fi operațiunea clasică de dezinformare și manipulare prin care mulțimii i se servește pe tavă țapul ispășitor în timp ce adevăratul autor este protejat.

Mie mi se pare mai degrabă o poveste pentru proști, cusută cu ață albă, care poate ar avea succes în rândul copiilor de grădiniță.

Dar iată că povestea asta fără logică e luată de bună și răspândită cu spor de mass media corporatistă, aceeași presă care a răspândit cu drag și spor toate aberațiile emise de autorități pe perioada pandemiei de gripă chinezească.

Doar că tot mai multă lume începe să se trezească la realitate, începe să vadă dincolo de propaganda globalistă. Încet, încet adevărul iese la lumină. Și asta îi sperie rău de tot pe globaliști, noua mișcare internaționalistă, continuatoarea Internaționalei Comuniste.

Dragoș Doran

About Dragoș Doran

Alături de Dreapta creștină și de Rost încă de la începuturi. Autodidact în ale scrisului.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Asistăm la o operațiune clasică de dezinformare și manipulare în scandalul sabotării conductelor Nord Stream”

  1. Scenariul este atât de pueril incât nu are nici cea mai mică urmă de credibilitate. Probabil că asta s-a și vrut!
    Pe de altă parte, nu știu de ce este scoasă din ecuație varianta cu auto-sabotajul rusesc – chiar uităm că sunt mari jucători de șah?

  2. Ma mir ca presa neomarxista mincinoasa nu a declarat ca extraterestrii sunt autorii aruncarii în aer a conductelor Nord Stream 1 și 2.

Comentariile sunt închise.