2016 – o nouă provocare pentru Biserică

În ajun de Anul Nou, un video reprezentativ circulă pe net, care are darul, zic şi eu, de-a puncta foarte bine această trecere dintre ani. Este vorba de un ieromonah rus care cântă, cu binecuvântarea ierarhului său, la Vocea Rusiei, concurs pe care-l şi câştigă. Pe lângă maşina Lada primită ca premiu şi, probabil, şi un cec în bani, părintele, al cărui nume nu-l ştim şi nici nu cred că are vreo importanţă, se mai bucură acum şi de o faimă, iată, internaţională.

https://www.youtube.com/watch?v=0xeSABqXVAY

Clipul este important, aşa cum spuneam mai sus, din mai multe motive şi ne afectează şi pe noi, românii din BOR. Voi încerca o analiză cât mai concisă.

– Călugărul părăseşte lumea aceasta, deşartă, pentru a se dedica altei vieţi. În ziua de astăzi, singurătatea caracteristică primelor secole de creştinism a cam dispărut. Mai mult, parcă nici susurul izvoarelor de munte sau cri-cri-ul greierilor, parte a vieţii duhovnicilor ”contemporani”, aghioriţi sau nu, nu se mai aud în urechile asurzite astăzi de zgomote de motoare sau zdrăngăneli. Prin urmare, nu numai aspectul exterior al monahismului s-a schimbat, cât şi cel de organizare internă. Acum sunt maşini, scule moderne, alte probleme. Nu mai poţi merge cu căruţa la ”târg”, nici nu poţi face schit, aşa, oriunde, că te trezeşti cu de-alde madam Udrea că vrea acolo pârtie de schi. Ai de-a face şi cu banca, nu mai poţi cumpăra cu bani ghiaţă, circuli de ici-colo cu microbuzul, şi altele. Ce vreau să spun este că a vedea un călugăr cu un laptop, coborând dintr-o maşină sau cumpărând un ziar la chioşcul din Kauflan, nu e aşa smintitor astăzi, deşi ar fi un şoc pentru un Cuvios din vremea de glorie a creştinismului. Dar să vezi un monah cântând la televizor, într-un spectacol-concurs, ba chiar să dorească să-l câştige, aruncă în aer tot rostul călugăriei. Citeam într-o carte, Nesfinţii sfinţi, despre cum un părinte rus sculpta cu patos cruciuliţe, punând multă evlavie în asta. La un moment dat, a avut o vedenie cu Maica Domnului, care i-a spus că altceva aştepta de la el. Deci, iată, până şi evlavia lui adevărată nu i-a fost primită, scopul fiind unul deşert. Omul s-a schimnicit şi s-a dedicat rugăciunii neîncetate. Revenind, nu mi se pare gravă şi de neiertat fapta în sine, cât denaturarea unui principiu sfânt şi promovarea secularismului ucigător de Dumnezeu, care, aşa cum am arătat nu demult, sfâşie cu gheare de metal greu, trupuri de biserici, în Franţa.

– Dacă la început Rusia era împărţite pe tabere în privinţa trăirii credinţei, acum, am înţeles de la un preot de mir de-acolo, până şi conservatorii s-au resemnat. Acum, şi ei văd în participarea unui preot la un show o formă de misionarism. Un fel de alternativă la vedetele MTV. Lucrul acesta mi se pare de-o naivitate monumentală şi dacă ar fi să ne raportăm strict la logică. Păi, avem de-a face cu sfere diferite. Unei Britney Spears sau Lady Gaga îi opui o Elena Dimitrevna sau Igor Vasilevici (nume inventate), adică oameni din aceeaşi sferă, tot artişti. Nu le poţi opune un ieromonah Serafim (iar, nume inventat), aşa cum acelaşi părinte, la Judecată, nu va fi judecat cu aceeaşi masură ca un altul care a trăit cu 368 de ani înaintea lui. Cu alte cuvinte, judecata se face pe acelaşi palier. Dacă se ţine cont de moment/timp cu atât mai mult se va ţine cont de celelalte (scop, efect, etc).

– Legat de problema misionarismului, unii spun că, poate, mai mult bine a ieşit din treaba asta decât rău. Groaznic. Sunt mulţi cei care vin la biserică şi încearcă să ducă o viaţă duhovnicească. Lupta e mare, ispite la tot pasul, greşeli, la fel. Te chinui cu un om să-l pui pe calea cea bună luni întregi, poate ani, poate toată viaţa. Fiecare avem în cercul nostru de cunoscuţi oameni pe care încerci să-i convingi de necesitatea unei vieţi liturgice, de importanţa mântuirii, de frumuseţea şi bucuria participării active în Biserică. Argumente, idei, strategii, sudoare, rugăciune, compasiune, înţelegere, răbdare, răbdare, răbdare… Şi-acum? Nu mai contează astea, facem misionarism punând preoţii să cânte la televiziune. Restul vine de la sine. Oare?

Unde mai pui că, unul din motivele principale ale intrării în monahism şi a reîntoarcerii la Dumnezeu a fost, este şi va fi dezgustul faţă de efemeritatea vieţii, faţă de deşertăciunea deşertăciunilor. Oameni care doreau mai mult, simţeau că ”evadează” într-o altă lume. Se simţeau împliniţi, găseau o curăţie, un sens, ceva radical diferit, aşa cum şi Cerul e diferit de Pământ. Regimuri totalitare, de-a lungul anilor, au încercat să termine Biserica, tocmai din pricina asta, că arăta o altă cale, cea adevărată, mântuitoare. Acum, dacă e aceeaşi mizerie peste tot, ce sens mai are? Dacă până şi clericii se-mpărtăşesc cu duhul lumii, atunci despre ce evadare vorbim? Despre care viaţă de ”dincolo”?

– Apariţia televizată a monahului, care a împărţit taberele, are iz de şantaj emoţional. Dacă spui că e greşit ce a făcut, sare presa că eşti demodat, depăşit. Dacă spui că nu e chiar aşa de rău, sau chiar că e o formă de misionarism, atunci greşeşti faţă de Biserică, încurajezi secularismul, duhul lumii şi eşti certat de însuşi Mântuitorul (nu puteţi sluji la doi domni… lumea iubeşte numai pe ai săi, înconjuraţi pământul să faceţi prozeliţi, dar numai închinarea în Duh şi Adevăr contează etc). Cale de mijloc nu este. Cineva, încercând să pară înţelept, spunea că Biserica trebuie să tacă, pentru a nu stârni. Păi a tăcut decenii în comunism, a tăcut decenii şi în postcomunism, cât să mai tacă? Iată ce dezastru a făcut tăcerea şi cât dezastru continuă să facă laşitatea noastră. Tăcând, încurajăm răul, îl tolerăm, deci îl acceptăm. Sau unele lucruri nu dor? Nu ne afectează? Capul în nisip pentru totdeauna? Chiar şi când a ajuns cuţitul la os?

– Punctul pe i îl reprezintă tragicul accident de la Clubul Colectiv, aparent îndepărtat. Numai că Ortodoxia nu are graniţe! Guvernul Boc, la presiunea FMI a închis 200 de spitale. Se estimează că sunt plecaţi din ţară peste trei milioane de români; satele sunt îmbătrânite, aproape părăsite, multe cu şcolile închise. Cuza a confiscat averea Bisericii obligându-se, în schimb, să-i poarte de grijă. Statul plăteşte un pic mai mult de jumătate (bani efectivi) din salariul personalului bisericesc. În Franţa, 45.000 din cele 50.000 de biserici sunt ridicate şi renovate de Stat. Germania şi Danemarca se implică şi ele cu contribuţii financiare în dreptul cultelor. Dar nicăieri Biserica nu este atacată cu-atâta ura ca la noi. De unde şi vorba: ca la noi la nimenea. Dacă Biserica are poziţii publice i se reproşează, dacă tace, i se reproşează. Dacă se închid spitale, e vina ei, dacă se depopulează satele, iar e vina ei. Şi aşa mai departe. Toată tevatura asta mediatică şi-a atins scopul. Coroborat cu dimensiunea tragediei, a stârnit un val de reacţie pur emoţional şi deloc logic. Sunt convins ca este deja dat ca exemplu prin şcolile ”negre” ale jurnalismului şi psihologiei. Un preot a declarat că va participa în sutană la următorul concert rock, deşi acum are deja rubrică în cadrul unei emisiuni care a ponegrit Biserica, altul a ieşit cu pieptul dezgolit şi mult entuziasm în apărarea rock-ului şi a tineretului frumos, dar debusolat, de talibanii ortodocşi care îi acuzau de satanism, iar un IPS (vecin cu IPS-ul care şi-a găsit o nouă menire, aceea de a patrula pe graniţă 24/7, cum înşuşi a declarat, cu termosuri cu ceai, în caz că apare vreun refugiat) a anunţat strângerea unei mari sume de bani pentru familiile victimelor, deşi bătrânii şi orfanii din eparhia lui cer de ani de zile ajutor. Altcineva a zis să transformăm locul într-o biserică, sau să punem măcar o troiţă în faţă. Patriarhul s-a grăbit să îndulcească tonul unei realităţi incontestabile: în afara Bisericii eşti ca un naufragiat departe de corabia salvatoare. Serios, Sfinţiile Voastre, cam ce-aveţi de gând să faceţi cu Biserica (şi a mea), dacă nu sunt indiscret?

– Menirea Bisericii este de a călăuzi sufletele celor ce aderă la ea, spre Împărăţia Cerurilor. Dacă eşuează, şi-a ratat menirea. Dar oare scopul, scuză el mijloacele? La lipsa de discernământ a ierarhilor noştri, parcă nişte simple obiecte de decor în faţa provocărilor contemporane, se mai adaugă şi impertinenţa. Astfel, în plin scandal mediatic, când Mercedes-ul patriarhului a fost fotografiat până şi pe dedesubt şi prezentat ca obiect de scandal, un alt IPS coboară dintr-o maşină luxoasă în mijlocul mulţimii. Sminteală, mai mult sau mai puţin provocată. Tot timpul am crezut că secularismul nu va invada spaţiul nostru răsăritean, sau cel puţin nu va corupe mediul bisericesc. Că, în cazul unei ”infestări” a gândirii, avem dovada concretă, ca o călătorie în timp, a aggiornament-ului catolic. Fenomen menit să aducă lumea la biserică, a înstrăinat-o mai tare. Mai mult, m-am gândit că, având în vedere disputele dogmatice destul de tensionate dintre cele două culte, un asemenea duh, de adaptare, va fi respins automat, poate, cel mult, promovat de vreun cleric şcolit pe-afară. Ei bine, azi, citind părerile unor preoţi ruşi, dar şi a creştinilor practicanţi (într-o oarecare măsură), nu mai cred la fel. Adică nu mai cred în superioritatea gândirii ”duhovniceşti”, ci mai degrabă, zic şi eu ca pslamistul, ”nu mai este nici un om întreg la minte, nici măcar unul, toţi s-au stricat”. Aşadar, dacă Biserica ocupa vreun loc fruntaş în sondaje şi dacă zeci de mii de oameni se strâng la pelerinaje, eu pe ele nu pun preţ. Bisericile noastre vor avea aceeaşi soartă precum cele din Apus. A ajuns stricăciunea şi la noi. Clopotele au început să deranjeze. N-avem nici o garanţie, ba, din contră, că nu se va ajunge la aceeaşi clovnărie care este acum în catolicism şi protestantism. Secularismul devine încet-încet noua religie pan-mondială.

– Citeam mai demult că pe nu ştiu unde se dorea construirea unei capele în mall. Acum, mai mult, un IPS doreşte construirea unei biserici în mall. În viitor, cinic vorbind, vom locui în mall-uri, nu în oraşe. Vom ieşi din casele noastre, vom conduce maşina până la serviciu, dar va fi totul un mare mall. Vom avea un glob de sticlă deasupra capului, deasupra acestui imens mall. Ne va apăra şi de poluare. Oricum, să faci mall-uri aşa de mari va solicita mult industria. În afara globurilor de sticlă în care vom trăi va fi noapte mereu. Noapte, smog, cine ştie, vom vedea răsăritul şi apusul soarelui pe ecrane imense, aşa cum se întâmplă acum în China. Şi, probabil, în loc de troiţe la răscruci vom avea statuete în cinstea zeului ban. Doar mall-ul e un templu imens de-al lui, unde se-aduc jertfele tuturor. Nu peste mult timp, vom sfinţi cluburi, ba chiar bordeluri, să nu se mai molipsească lumea de boli venerice.

– Evenimentul din Rusia e o noutate. Noutăţile pot deschide drumuri. Dacă va fi aşa, vom asista la un dezastru.

– Mântuitorul a venit să separe oile de capre. Suntem implicaţi într-un război. Alegerea unei tabere ne situează automat împotriva celeilalte. Ce vom alege?

În ce hal ne putem minţi?

The following two tabs change content below.
Liviu Daniel

Liviu Daniel

Teolog, publicist, iubitor de frumos şi adevăr.

25 thoughts on “2016 – o nouă provocare pentru Biserică

  1. Poate ca acel preot rus a luat exemplu de la friar Alessandro – are cea mai completa si mai buna interpretare a colindului Adeste Fideles pe care am ascultat-o vreodata, modul cum pronunta el „Dominum” e sublim! Asta nu ma face insa sa ader la catolicism, ceea ca inseamna ca si iesirea la rampa a preotului rus nu va aduce la biserica mai multi enoriasi decat a facut-o pana acum ne-cantand in concursuri, ci doar tinandu-si cinstit liturghiile.
    Merita sa-l ascultam pe fratele Alessandro (franciscan)
    https://www.youtube.com/watch?v=_z_bE6b-WiA

  2. Provocarile sunt inevitabile (vocere; atât timp cât oamenii pot sa vorbeasca (vocere) vor face si actul de pro-vocere).
    Eu as invoca( as face o „invocere”) biserica : cã oamenii bisericii sa invete ceea ce nu se stia pe vremea Vechiului Testament (macar teoriar relativitatii , teoria quantica si structura ADN).
    Sunt convins ca astfel ar dispãrea termenii patetici si ineficienti ai discursului bisericii catre credinciosi, caci credinta nu pre mai este, de multisor, bine reprezentata de biserica.

  3. nu vad cum ar ajuta teoria relativitatii in acest caz

    cat despre discurs, nereprezentativitatea nu este generalizata, ci mai degraba raspandita in cercurile „de sus”, Biserica ramane, totusi, aproape de oameni, asa cum si trebuie. Exista, insa, motive de ingrijorare destule.

    • Deci, de acord cu celelalte 2 sugestii.
      Nu am cunostinta despre opozitia lui Cristos fata de vreo forma de cunoastere.
      „Biserica ramane, totusi, aproape de oameni, asa cum si trebuie” e adevarat, dar aceasta implica si „aproape de cunoasterea umana”.
      Apar opinia ca toae societatile au recunoscut ca „divin” cea ce reprezenta maximul cunoasterii (entitate subiectiva care exista in orice fiinta;poate si la nivel cosmic, mai stii),la un moment dat.
      De ce ar trebui date la o parte (cenzurate) cunostinte care au aparut dupa Biserica?
      Daca sunt false, se poate demonstra.
      Daca nu, e intelept sa fie acceptate.

  4. Oameni buni, ce-i cu tot negativismul acestui articol? Sunt de acord cu tot ce s-a scris, nimic de comentat, insa unde e credinta ca Biserica va birui? Daca va e intr-adevar teama de secularism, ma ofer sa propovaduiesc eu insami adevarul! Spre exemplu, celor care ne fac ,,prosti” doarece ,,credem si nu cercetam” le voi explica in mod logic si calm faptul ca saracia cu duhul (prima dintre fericiri) se obtine in urma cercetarii indelungate – trebuie sa stii foarte multe ca sa iti dai seama ca totul nu-l vei intelege niciodata!

    • Necunoscând ebraica,nu stiu daca trebuie inteles „cei saraci cu duhul=ignorantii” sau „=cei cu spiritul saraciei,al ne-îmbogatirii materiale”

      • T.Escu,

        Vi se pare ca „duhul” are legatura cu materia?
        Expresia „sarac cu duhul” a fost talmacit de catre sfinti ca fiind omul smerit, care nu crede despre el insusi ca ar avea ceva bun duhovnicesc .De aceea a zis si apostolul Pavel despre el insusi „cel dintai dintre pacatosi”, adica cel mai de jos.
        Omul smerit, sarac cu duhul, todeauna se vede pe el ca nu are nimic (bun), ca orice sarac, dar nu material, ci in duh.
        Cel mandru se crede bun, bogat in toate darurile : evlavie, darnicie, credinta, smerenie, etc, de aceea nici nu se roaga pentru a-l ajuta Dumnezeu sa fie ceea ce deja isi inchipuie ca e.
        De aceea spune Iisus ca nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.Dar omul mandru, considerandu-se bun si sanatos nu are nevoie de Iisus Hristos, crezand ca poate face totul cu puterile lui.Doar cel care se considera pe el insusi bolnav si pacatos, acela cere vindecare de la doctorul sufletelor si a trupurilor care este Hristos. Si aceasta trebuia sa o facem pana la sfarsitul vietii noastre.
        Vezi istoria sfantului Antonie cel Mare si curelarul (pantofarul) din Alexandria.

  5. increderea fara noima in forta atotputernica a lui Dumnezeu inseamna sa-L ispitesti, sa-L provoci. Sigur ca Biserica va birui, fiindca este a lui Hristos, Dumnezeul cel VIU. Asta nu inseamna ca trebuie s-o aruncam noi in aer. Faceam niste previziuni, nu niste profetii. Dupa cum merg lucrurile, n-avem nevoie de teroristi.

    Cat despre curajul marturisirii tale, frumoase randuri, sunt sigur ca… le-ai zis tu. Ma tem, insa, ca nu e de ajuns. Pericolul nu este reprezentat de cei din afara care ne fac prosti, ci de cei dinauntru care sunt prosti. Un mic joc de cuvinte :).

    • Va multumesc pentru raspuns, insa, ceea ce nu ati inteles probabil este tocmai faptul ca suntem de aceeasi parte. Chiar zilele acestea ma gandeam ,,De ce ne comparam noi pe toate planurile cu alte popoare, neamuri, tari? Avem propria identitate si este o rusine ca nu ne intereseaza aceasta identitate! Neamul asta a varsat sange sfant pentru noi, cei de acum.” Sunt o biata mireanca revoltata de ignoranta crasa a marturisitorilor din jurul meu si vreau sa schimb mentalitatea acestui popor – deja am inceput o lucrare, si sper ca voi avea sprijinul dumneavoastra daca veti considera ca intentiile imi sunt sincere ^_^ Oricum, consider ca principala problema a poporului roman consta in binomul sau psihologic – complexul de inferioaritate cuplat cu cel de superioritate – primul ne face pasivi, al doilea ne duce la autoindreptatire – adica la dreptate fara iubire – de asta e asa un haos in Romania, parerea mea.

  6. T.escu: mi se pare ca vorbim despre un alt subiect. Eu am zis ca nu vad la ce ar ajuta, in context, teoria relativitatii, si primesc replica de genul „Hristos nu e impotriva cunoasterii”. Nu vad legatura dintre „subiect” si „predicat”.

    • Perfect.
      „Hristos” fiind subiectul iar „a nu fi impotriva cunoasterii” predicatul, legatura ar trebui sa fie biserica, unul dintre agentii subiectului pentru executarea actiunii specificate de prédicat.

  7. Maria: imi pare rau, imi scapa si de data asta legatura dintre comentariu si articol. Eu nu faceam nici o comparatie intre popoare si nu aduceam in discutie „ethosul” romanesc. Am inteles ca suntem de aceeasi parte. Nu cred ca ne ajuta mult o analiza in profunzime a „ratacirii” noastre. Parerea mea este ca ne confruntam cu o mandrie/fudulie acuta :). Goana dupa bani, dupa comoditati dar si lipsa unei gandiri critice, a unei introspectii fac sa nu intelegm scopul nostru pe acest pamant si duhul in care trebuie sa ne manifestam. Cum altfel s-ar explica aceeastia duplicitate in care ne aflam?

  8. N-are nici o legatura ebraica vizavi de talcuirea Fericirilor. Se refera la cei smeriti/simpli, „saracia cu duhul” nu inseamna prosti intelectual si nici saraci material, mesajul e duhovnicesc aici. Dumnezeu se descopera celor smeriti/simpli, nu celor ingamfati, inalti. Psaltirea abunda de versete in acest sens, dar nu numai Psaltirea.

  9. nu ma refeream gramatical

    „Biserica” fiind subiectul (articolului meu) iar „a face” predicatul, nu vad cum se integreaza in ecuatie „cunoasterea teoriei relativitatii” si celelalte enunta de dvs mai sus. E vorba de ce trebuie sa faca Biserica, iar teoriile stintifice au de-a face mai mult cu apologetica decat cu lucrarea poruncilor evanghelice (pe care trebuie sa le faca Biserica).

    din ce spuneti dvs, predicatul dvs „a nu fi impotriva cunoasterii” nu are legatura cu articolul meu si cu discutia. Biserica nu este impotriva cunoasterii si nici nu a fost (decat ramura romano-catolica in perioada Inchizitiei, dar e alt bors asta, nu al meu).

  10. Biserica nu este impotriva cunoasterii.
    Ma bucur ca suntem de acord 100 %.
    Dar de ce nu si cu modificarile cunostintelor reprezentantilor ei?
    Cunoasterea nu cere abandonarea credintei, deci a bisericii.

  11. De adaugat la cunostintele corpului bisericesc ceea ce tine de domeniile pomenite la început
    Cred ca cei care ne citesc incep sa se plictiseasca.
    Deci : „•” ?

  12. Frate Daniel,exista o exceptie in cazul acestui monah.Exceptia a aratat-o parintele Arsenie Boca(parintele pana la urcarea pe cruce canta la flaut) care intr-un context a cantat pe scena unui teatru, socand auditoriu cu nota sa ingereasca in trup dar a facut-o de dragul frumosului,de dragul omului care-l voia ridicat la taina sa de Om.Masura indumnezeiri i-ti da puterea sa iubesti si sa faci ce vrei insa efectul si verificarea o face poporul care nu se insala.Un alt exemplu este proorocul Daniel in groapa cu lei.Acest monah nu stiu unde se inscrie.In ce plan misionar?Voi reciti articolul pentru ca am citit pe fuga.Este interesant si va mai citeste cineva din cand in cand!Inspiratie de sus!

    • nu inteleg, exceptia ar fi data de pr Arsenie, care inainte de-a fi Arsenie a cantat la flaut?
      nici despre Daniel nu inteleg ce vrei sa zici, s-a dus in groapa singur pt faima? Sau a facut acolo spectacol, fie el si pt vremea aceea?

      multumesc

  13. Nu,nu asta am vrut sa zic.Parintele Arsenie iubea frumosul si cultura frumosului si chiar a cantat la opereta dupa marturia sorei Eugenia https://www.youtube.com/watch?v=7f4D-fhPPbI min.0:30.Am vrut sa subliniez ca atunci cand ai cu adevarat pe Hristos in inima, indiferent cum manifesti asta exterior, este autentic.Nu i-mi place discursul alarmist, ci vedeti cum facea parintele Arsenie folosindu-se de lucrurile profane, dar interpretand Dumnezeieste, ridica pe om spre Frumos.Convingea prin evidenta!Nu este mai eficient sa dojenesti o situatie cu un exemplu pozitiv si in felul acesta dai sansa si celui dojenit?Apostolul Pavel spunea:„Fraţilor, de va cădea vreun om în vreo greşeală, voi, cei duhovniceşti, îndreptaţi pe unul ca acela cu duhul blândeţii, păzindu-te pe tine, ca să nu cazi şi tu în ispită” (Galateni 6, 1).

  14. frate Andrei, nu m-ai lamurit daca pr Arsenie era calugarit cand facea asta. Din mesajul tau anterior, am inteles ca nu. Ceea ce e cu totul si cu totul alta poveste. Nu crezi?

    Nu se judeca patimile ascunse, cu care ne luptam fiecare, atacurile si sapaturile la adresa Bisericii se pun pe tapet. A atrage un semnal de alarma si a analiza o situatie jenanta nu cred ca se poate face cu detasare. Citatul tau din Galateni la ce se refera, mai exact?

    Iar pr Arsenie, nu este un stindard.

Spune-ți părerea