Președintele României, Klaus Iohannis, ABSENT la ședința solemnă a Parlamentului dedicată Zilei Naționale. Reacția senatorului Claudiu Târziu

 Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit luni în şedinţă solemnă consacrată Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie. Președintele României, Klaus Iohannis, nu a participat la ședința solemnă din Parlament. Şedinţa este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi a început cu intonarea Imnului Naţional al României. La ședință a fost prezent și premierul … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Fermierii își strigă disperarea: Fără sprijinul statului, în jumătate de an se închid jumătate din ferme! Protest cu zeci de tractoare, luni, la Satu Mare

Fermierii protestează, luni, în municipiul Satu Mare, nemulţumiţi de modul în care se acordă subvenţiile, de creşterea preţurilor şi de faptul că pe rafturile magazinelor sunt produse neconforme, anunță Agerpres. Protestatarii s-au adunat cu zeci de utilaje în curtea unei cooperative, urmând să se deplaseze în coloană pe centura municipiului Satu Mare şi să se … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Secretarul de stat american Antony J. Blinken, prezent la summitul NATO de la București. AUR solicită un calendar clar privind eliminarea vizelor SUA pentru cetățenii români

Secretarul de stat Antony J. Blinken se va afla în România, în perioada 28 – 30 noiembrie, pentru a participa la Reuniunea miniştrilor de externe ai NATO, a informat, pe Facebook, Ambasada SUA la Bucureşti. Potrivit sursei citate, reuniunea de la Bucureşti se va concentra pe războiul Rusiei împotriva Ucrainei, punerea în aplicare a noului … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Deutsche Welle: Vaccinul anti-covid şi posibilele daune asupra sănătăţii/ Reportaj cutremurător despre pacienții afectați de vaccin (VIDEO)

O echipă a Spitalului Universitar Marburg cercetează afecţiunile pe termen lung declanşate de vaccinul anti-covid. Numărul pacienţilor care suferă de aşa-numitul „Sindrom PostVac” este mare iar cercetările sunt la început, notează publicația Deutsche Welle în limba română. Potrivit sursei citate, deşi Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a recunoscut oficial această afecţiune, unii medici nu-i iau … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


EXCLUSIVITATE. Senator Rodica Boancă, de Ziua Națională: CRED în România așa cum cred seara la culcare că dimineața soarele va răsări iarăși, deși întunericul nopții nu îți dă mari speranțe

Cu ocazia Zilei Naționale a României, pe care o sărbătorim la 1 Decembrie, ne-am propus să aflăm care sunt argumentele românilor care nu și-au pierdut nădejdea în dăinuirea României. Am întrebat personalități marcante, scriitori, economiști, politicieni, jurnaliști și artiști, „De ce cred în România”.  Astăzi, vă prezentăm răspunsul primit de la doamna senator Rodica Boancă … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Suporterii din Qatar răspund la gestul jucătorilor germani cu portrete ale lui Mesut Özil, fotbalist care a părăsit Germania din cauza discriminării rasiale

Suporterii din Qatar, gazda Campionatului Mondial de Fotbal din acest an, au ținut portrete cu fotografii cu fotbalistul Mesut Özil în timp ce își acopereau gura, răspunzând astfel la gestul de protest al germanilor înaintea meciului cu Japonia, scrie Le Soir, citat de Marius Tucă. Când au intrat la Cupa Mondială împotriva Japoniei, echipa Germaniei a hotărât să-și … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


28 noiembrie. 104 ani de la Unirea Bucovinei cu Regatul României. Ziua Bucovinei

Luni, 28 noiembrie, se împlinesc 104 ani de la Unirea Bucovinei cu Regatul României, al doilea mare moment din procesul de reîntregire națională, după Unirea Basarabiei cu Românie, în primăvara anului 1918. La 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei adopta, la Cernăuţi, moţiunea privind „Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechiile ei … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Șeful DSU, Raed Arafat, avertizează că românii trebuie să fie pregătiți în cazul unei pene de curent

Şeful Departamentuui pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a solicitat Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență să verifice la spitale sau alte instituţii importante dacă sunt pregătite pentru o pană de curent, anunță News.ro. Potrivit sursei citate, Raed Arafat a precizat, duminică seara, la Digi24, că românii trebuie să fie pregătiţi în cazul unei … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


EXCLUSIVITATE. Prințul Șerban Dimitrie Sturdza, declarație de dragoste, de Ziua Națională: CRED într-o Românie demnă și suverană!

Cu ocazia Zilei Naționale a României, pe care o sărbătorim la 1 Decembrie, ne-am propus să aflăm care sunt argumentele românilor care nu și-au pierdut nădejdea în dăinuirea României, dincolo de problemele cu care astăzi se confruntă țara noastră și care, de cele mai multe ori, par fără rezolvare. Am întrebat personalități marcante, scriitori, economiști, … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost