Cine-i sănătos, să se caute!

Călătorie în „Buricul Pămîntului” Că poporul român se trage din daci şi din romani – iată un lucru pe care astăzi nu-l mai contestă aproape nimeni. Contestabil devine că, în halul în care am ajuns, la coada întregii Europe, sub nivelul bulgarilor şi la paritate cu albanezii (fraţii noştri traci!), mai păstrăm ceva din acele … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Patimile după Dante

„Divina Comedie” – Nepotrivită în școli? Un ONG din Italia, Gherush92 (cum vă sună?), a solicitat maian eliminarea poemului lui Dante Alighieri din programele şcolare sau folosirea lui cu mai multe precauţii. Reprezentanţii organizaţiei menţionate au susţinut că opera respectivă, scrisă în secolul al XIV-lea, ar fi antisemită, islamofobă şi discriminatoare. Pasajele care sînt date … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Criza modernă a autorității

Există în lumea modernă – şi mai ales în spaţiul euro-american – o vădită criză a autorităţii, ducînd la un întreg complex de manifestări anarhice, atît în plan spiritual, cît şi în plan politic. AUTORITATEA principială, de tip monarhico-eclesial, care ordona firesc societăţile tradiţionale, a fost înlocuită treptat, în ultimele trei veacuri (dar mai ales … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


După 40 de ani

Se împlinesc 40 de ani de cînd, în mai 1977, cu Biserica Enei din București, a început dementa campanie ceaușistă de dărîmare a sfintelor locașuri. Numai în București, în perioada 1977-1989, au fost demolate sau „translate” peste 20 de biserici… Pe atunci, cu excepția părintelui Gheorghe Calciu (cele „Șapte cuvinte către tineri” – 1978), nimeni … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


O nouă încercare de căutare a mormântului lui Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus, uciși de Securitate la 5 februarie 1956

București, 9 mai 2017. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a organizat și desfășurat în ziua de 2 mai 2017 o nouă investigaţie de teren în oraşul Năsăud, jud. Bistriţa-Năsăud. Acțiunea a urmărit reluarea și continuarea prin săpătură arheologică a demersului început în 2014 pentru descoperirea mormântului comun unde au … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Pentru un creștinism dezideologizat

«Război» și «Pace» Dimensiunea războinică a istoriei, dintotdeauna şi de pretutindeni, provoacă o seamă de nedumeriri în conştiinţa creştină. Este oare „pacea” evanghelică, la care ne cheamă Hristos, opusul războiului ca înfruntare armată? Este compatibil războiul cu spiritul creştin, în vreo măsură oarecare? Îi este îngăduit creştinului să ridice „sabia”, arma în general? Întrebările acestea … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Pornificarea lumii în date statistice

Deja o realitate, pornificarea planetei se intensifică şi produce un număr tot mai mare de victime. Cel puţin o dată pe an scriem despre pornografie, atrăgînd atenţia asupra consecinţelor şi efectelor ei grave, fie în viaţa intimă, fie în societate. Subiectul e deosebit de important pentru că, aşa cum o confirmă studii frecvente, ea afectează … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Solidaritate cu greu încercata mamă Camelia-Mihaela Smicală din Filnlanda

După cum am aflat cu adâncă tristețe, tragedia prin care trece doamna Camelia-Mihaela Smicală se adâncește prin sentința recentă a justiției finlandeze, prin care a fost condamnată la șase luni de închisoare. Iată, așadar, cum se adaugă încercare la încercare: ca și cum nu era de ajuns pierderea copiilor, sora noastră din Finlanda se confruntă … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Automistificarea la români

Dacă am paria pe „vulgata bunului român” şi ar fi „să ne culcăm pe urechea” sondajelor, statisticilor şi recensămintelor din ultimii 27 ani (cum au şi făcut unii dintre oamenii Bisericii, la rînd cu flaşnetarii naţionalismului populist de toate nuanţele), n-ar exista motive serioase de îngrijorare: în ţara Mioriţei şi a Meşterului Manole, în „eterna … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Democrație și demagogie

O minciună de serviciu Aud tot mai frecvent, nu o dată de la oameni care se pretind serioşi, oneşti şi avizaţi, ba chiar sînt ţinuţi drept „analişti” de profesie ai vieţii publice (politologi, sociologi, istorici, jurişti, oameni de presă etc.), afirmaţia că „votul este esenţa democraţiei”. De unde pînă unde?! Iată o mare şi perfidă … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost