Marea Ignorare

Zilele trecute, la Palatul Parlamentului, a avut loc conferința internațională „Acea Europă în care credem”, eveniment care a adunat personalități și lideri conservatori din mai multe țări europene și din România.

Învitați de marcă, discursuri fabuloase, teme de mare actualitate și de interes, inclusiv pentru conaționalii noștri care se prezintă ca fiind conservatori preocupați de soarta țării.

Cu toate acestea, evenimentul a fost ignorat aproape în totalitate, nu atât de presa mainstream, cum era de așteptat, cât de influencerii și site-urile din zona patrioților. Cu excepții notabile, cum este cazul R3Media, nu am văzut nici cel mai mic interes pentru a relata despre temele abordate în cadrul conferinței. Acest lucru este cu atât mai curios cu cât la conferință s-a discutat fără menajamente despre suveranitate, pierderea identității naționale, vaccinare, credință, luptă pentru libertate.

De la liderul partidului conservator Chega, André Ventura, am aflat cât de importantă e lupta pentru apărarea identității naționale, Carlo Fidanza, reprezentantul partidului  Fratelli d’Italia, a avertizat cu privire la obiectivul UE privind îndoctrinarea copiilor, Sorin Lavric a vorbit despre amenințarea suprastatului federal, iar europarlamentarul român Cristian Terheș a subliniat că acum miza este existența națiunilor. Acestea sunt doar câteva exemple din discursurile susținute în cadrul conferinței.

Nu mai reprezintă toate acestea teme de interes pentru patrioții români? Sau faptul că această conferință a fost organizată de partidul AUR a cântărit mai mult pentru patrioții români decât obiectivele pentru care ei spun că luptă?

Nu știm și nu ne hazardăm să oferim un răspuns. Însă nu putem să nu ne manifestăm regretul că, pentru a n-a oară în istorie, nu știm să fim uniți nici măcar în astfel de momente când destinul țării noastre este la răscruce și când se încearcă coalizarea forțelor conservatoare din întreaga Europă împotriva tăvălugului globalizării.

Spunea prințul Șerban Dimitrie Sturdza, într-un discurs absolut memorabil despre amenințările la adresa României: Spuneți nu, fiți curajoși și demni! Altfel ce veți răspunde copiilor voștri atunci când vă vor întreba ce ați făcut pentru a opri toate acestea?

Nimic de adăugat la acest prețios îndemn la reflecție în vremurile de cernere pe care le trăim cu toții.

 

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost