Comisia Europeană alocă 1,4 miliarde de euro pentru pandemii viitoare și pentru 100 de orașe neutre din punct de vedere climatic. Ce orașe din România au fost selectate

Comisia Europeană (CE) a suplimentat cu aproape 1,4 miliarde de euro bugetul alocat Programului Orizont Europa, finanțarea vizând „tranziția verde”, precum și pregătirea pentru viitoare pandemii.

Astfel, CE alocă suma de 648 de milioane de euro pentru „misiunile UE”, respectiv pentru 100 de orașe din întreaga UE, astfel încât acestea să devină neutre din punct de vedere climatic până în 2030, dar și pentru activități de cercetare și inovare.

Precizăm că 100 orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030 este una dintre cele 5 misiuni UE și se bazează pe Pactul Verde European (Green Deal).

Cluj-Napoca, Suceava și București (sectorul 2) sunt trei dintre cele 100 de orașe selectate de CE prentru „a deveni inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030”, după cum e relatat RostOnline.

Totodată, Comisia a prevăzut un buget de 50 de milioane de euro pentru pregătirea pentru o eventuală viitoare pandemie.

CE a mai alocat 48 de milioane de euro pentru patrimoniul cultural european, potrivit unui comunicat transmis de Reprezența CE în România.

De asemenea, suma de 20 de milioane de euro ajunge la mecanismul „Noul Bauhaus european”.

Orizont Europa este programul de cercetare și inovare al UE pentru perioada 2021-2027. Mai multe detalii despre acest program sunt disponibile aici.

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Comisia Europeană alocă 1,4 miliarde de euro pentru pandemii viitoare și pentru 100 de orașe neutre din punct de vedere climatic. Ce orașe din România au fost selectate”

  1. Să înțeleg că sunt deja planificate și programate ” viitoare pandemii ” ?

    Orașele desemnate ca ” inteligente ” sunt de fapt orașele de 15 minute, în realitate lagăre de concentrare , cu nimic deosebite de cele naziste, ba poate chiar mai rău , prin suplimentarea cu diverse alte impuneri și restricții în afara celei de circulație. Iar în sensul Agendei 21 SMART nu înseamnă ” inteligent” , este o abreviere a 5 cuvinte .

    Iar ” misiuni ” au numai iezuitii, sediile acestora se numesc Misiuni. Din punctul meu de vedere, aceste orașe nu pot fi decît centre iezuite de coordonare și de pază a prizonierilor închiși în ele .

    Acestea toate nu are nimic de-a face cu clima, dar au Totul de-a face cu extinderea dominației mondiale și a dictaturii totalitariste a Puterii Nevăzute .

    Bomboana este ambalată frumos și atractiv , dar conținutul ei este Otrăvitor.

Comentariile sunt închise.