Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și candidat la alegerile europarlamentare, a lansat, duminică, de la Baia Mare, un avertisment puternic cu privire la riscurile care amenință România, explicând că dictatele ideologice care vin de la Bruxelles afectează întreaga țară, iar acest lucru este de neacceptat.
„Răul care se clocește la Bruxelles și care vine peste noi are cale deschisă la Bucureșți de către Ciucă, Ciolacu și Iohannis. Ei nu vor să știți că ni se pregătesc lucruri grave. UE este amenințată de chiar cei care o conduc să devină o nouă URSS, o nouă închisoare a popoarelor, în care libertățile și drepturile noastre să dispară.
În loc ca UE să rămână un spatiu al păcii și al prosperității, un spațiu de conlucrare între națiuni suverane și creștine, astazi tot mai mult este un soi de supra-stat, care vrea un guvern unic, o armată unică, o politică externă unică, care să hotărască asupra vieților noastre, asupra sănătății noastre, asupra educației generațiilor viitoare.
CE si OMS au semnat un document prin care ni se condiționează libertatea de călătorie printr-un document care să ateste starea noastră de sănătate, la fel cum se întâmpla cu certificatul sanitar în timpul „plandemiei”.
Am trecut de acel episod și mulți au uitat. Am apărat atunci libertatea și mulți se întreabă: ce a făcut, atunci, AUR? I-am salvat pe mulți de la moarte, opunându-ne acestui certificat, care ne interzicea să mergem la muncă, să intrăm într-un magazin, să ne întâlnim cu prietenii, dacă nu ne injectam cu un ser care s-a dovedit ucigaș.
Astăzi mințile copiilor noștri sunt deformate printr-o educație ideologizată venită de la Bruxelles, o educație care ne rescrie istoria, o educație care vrea să transforme anormalitatea în normalitate și viceversa. Adică să acceptăm căsătoriile între homosexuali, să acceptăm adopția adopțiile de copii de către cuplurile de homosexuali, să acceptăm această propagandă mizerabilă LGBT. O să ajungem ca în țările nordice, dacă preoții vor refuza să oficieze așa-zisele căsătorii între persoane de același sex, să fie pedepsiți.
Ne amenință! Ei conduc prin frică, așa cum au făcut în exercițiu de supunere numit „plandemia” de covid. Acum ne amenință cu războiul, sunt gata să ne bage în război. România este obligată de Bruxelles să-și cedeze sistemele de apărare anti-aeriană, pe care le-a plătit cu miliarde de dolari, Ucrainei, care are mai mare nevoie de ele. Dar noi nu avem nevoie? Dar dacă războiul se extinde?”, a spus Claudiu Târziu
Potrivit acestuia, tăinuirea acestor subiecte este principalul motiv pentru care coaliția de guvernare a decia comasarea alegerilor.
„Despre lucrurile acestea ei vor să nu vorbim. Pentru asta au comasat alegerile. Ca mesajul să se dilueze, să vorbim despre țevi, despre canalizare, dar nu despre lucrurile care îi afectează mult mai mult pe toți românii.
Aceste dictate ideologice care vin de la Bruxelles și sunt imprementate cu sârg la București ne afectează până în măduva oaselor acestui neam. Fiecare sat, fiecare oraș, fiecare judet va suferi de pe urma acestor dictate ideologice.
Dar dvs nu trebuie să știți despre ele. Dumneavoastră trebuie să credeți că totul este lapte și miere la Bruxelles. Dumneavoastră să nu trimiteți o oaste care să vă apere interesele, să fiți corecți politic și să acceptați orice. Eventual să fiți multumiți că mai aveți dreptul să votați. Încă!
Nu putem admite așa ceva.
Împotriva României cresc forțele răului. Nu putem să acceptăm fără să ridicăm un steag, fără să ne opunem”, a subliniat Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și candidat la alegerile europarlamentare.
Pe același subiect:
- Pe ce se mai toacă banii publici: Festival LGBT despre cultura queer, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și Primăria Capitalei. Radio România Cultural, printre partenerii media - 8 octombrie 2024
- România achiziționează de la SUA sisteme radar Sentinel, cu o valoare inițială de 90 de milioane de dolari - 8 octombrie 2024
- Judecătoarea Laura Iuliana Scântei, opinie separată în cazul Șocoacă: CCR nu are competenţa de a analiza comportamentul şi opiniile candidaţilor la prezidenţiale - 8 octombrie 2024