Sinaxar românesc – Sfintii Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei, și Ioan de la Rîșca și Secu, Episcopul Romanului

30 august – Sfintii Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei, și Ioan de la Rîșca și Secu, Episcopul Romanului

Sfîntul Ierarh Varlaam a fost mitropolitul Moldovei între 1632 și 1653, iar în 1639 s-a numărat printre cei trei candidați la demnitatea de patriarh ecumenic al Constantinopolului. El a zidit Trei Ierarhii (unde în 1641 a așezat moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva), s-a ocupat de organizarea Sinodului de la Iași (1642) și a fost autorul vestitei Cazanii sau Cărți românești de învățătură (1643). Trecut la Domnul în 1657, a fost canonizat în 2007, proclamarea solemnă avînd loc la Mănăstirea Secu, unde i-a fost dat să-și aibă mormîntul.

Sfîntul Ioan de la Rîșca și Secu, Episcopul Romanului
Sfîntul Ioan de la Rîșca și Secu, Episcopul Romanului

Pomenit în aceeași zi cu Sfîntul Ierarh Varlaam (de care a fost foarte apropiat și cu care se află înmormîntat la Secu), Sfîntul Ierarh Ioan de la Rîșca și Secu (vrîncean de origine, călugărit la 1630, ajuns episcop – întîi de Huși, apoi de Roman – în 1667 și săvîrșit cu pace în 1685) a fost canonizat în 2008. De reținut că el a botezat-o în anul 1650 (mai tîrziu fiindu-i și duhovnic) pe fiica armașului Joldea, nimeni alta decît viitoarea Sfîntă Cuvioasă Teodora de la Sihla.

Sinaxar românesc

Răzvan Codrescu

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost